Sfinţii Părinţi, contemporanii noştri – de luni până sâmbătă de la ora 10.05
Prin mărturii scrise, prin interviuri cu teologi şi duhovnici, prin vocea unor autorităţi în Biserică, această emisiune face cunoscută, zi de zi, bogăţia de necuprins a credinţei şi misterul mereu fascinant al creştinismului. Promovează gândirea Sfinţilor Părinţi, învăţătura Bisericii, ce pot ajunge la înţelegerea şi simţirea unei pături largi de credincioşi.
Realizator: Paul Siladi (L-Mi-J-S), Pr. Cătălin Pălimaru (Ma-V)
Cuvântul Vieţii – zilnic de la ora 17.20
Este o emisiune cadru ce orientează viaţa de zi cu zi a ascultătorilor punându-le în atenţie lecturi din Sfânta Scriptură şi din Vieţile Sfimţilor: Sinaxarul, Apostolul şi Evanghelia zilei, urmată de o meditaţie duhovnicească. Duminica, în acest spaţiu, este reluată şi predica de la Sf. Liturghie.
Etică şi societate – luni de la ora 20.05
Realizator: Paul Siladi
Invitat permanent: Pr. conf. unv. dr. Ştefan Iloaie
Secole creştine – luni de la ora 21.00
Emisiune de istorie bisericească.
Realizator: Pr. Mihai Pop
În umbra Legii – marţi de la ora 20.05
Realizator: Paul Siladi
Invitat permanent: Pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă
Ortodoxia în lume – miercuri de la ora 19.30
Realizator : Pr. Cosmin Vele
În Lumina Taborului – miercuri de la ora 20.05
Realizator: Paul Siladi
Invitat permanent: Pr. prof. univ. dr. Stelian Tofană
Cuvântul Ierarhului – miercuri de la ora 21.00
Emisiune de spiritualitate ortodoxă realizată de Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei.
Ca toţi să fie una – joi de la ora 19.30
Emisiunea îşi propune să contribuie, la realizarea dezideratului şi totodată a idealului oricărui creştin onest, născute din porunca Domnului (Ioan, 17,21), unitatea tuturor creştinilor întru una şi aceeaşi singură Biserică a lui Hristos, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său (fapte 20,28). Tematica generală este structurată în patru mari părţi - ţinând seama de cele patru situaţii în care se poate găsi fiecare om în parte şi întreaga societate în ansamblul ei - descrise de Mântuitorul Hristos în Parabola Semănătorului (Luca 8,5-8): necredinţa - sămânţa căzută lângă drum; dezbinarea religioasă prin schismă şi erezii – sâmânţa căzută în loc pietros; superficialitatea, comoditatea şi formalismul religios – sămânţa căzută între spini; sfinţenia, desăvârşirea – sămânţa căzută în locul cel bun.
Realizator: Pr. Alexa Chira
Dogmele Dreptei Credinţe – joi de la ora 20.05
Realizator: Paul Siladi
Invitat permanent: Pr. prof. univ. dr. Valer Bel
Merinde pentru suflet – joi de la ora 21.00
Realizator: Pr. Petru Ilea
Din Viaţă şi din Duh – vineri de la ora 19.30
Emisiune de zidire sufletească în cuprinsul căreia este difuzată o conferinţă sau un cuvânt ţinut de un părinte duhovnic, de cele mai multe ori, dintre cei invitati la Conferinte din Cluj sau alte locuri din ţară.
Liturghie şi Icoană – vineri de la ora 20.05
O emisiune pe teme liturgice şi iconografice.
Realizator : Pr. lect. univ. dr. Ioan Bizău
Mărturii din viaţa monahală – vineri de la ora 21.00
Realizator : Arhim. Dumitru Cobzaru
Apa cea vie a Ortodoxiei – sâmbăta de la ora 16.00
O selecţie din cuvintele de învăţătură ale Vrednicului de pomenire Bartolomeu Mitropolitul.
CATEHISM, ABC-ul Credinţei – sâmbăta de la ora 21.00
Prezentată într-o manieră accesibilă, emisiunea se adresează unui segment larg de ascultători care sunt interesaţi de învăţătura de credinţă a Bisericii. Emisiunea, sub forma unui dialog cu un invitat, are două părţi: prima are o orientare didactică, a doua vine în întâmpinarea unor nedumeriri ale ascultătorilor.
Realizator: Pr. Cătălin Pălimaru
Invitat: Arhimandrit Teofil Roman
Evanghelie şi Liturghie – Duminica de la ora 08.00
Meditaţii pe teme legate de Evangheliile duminicale.
Realizator : Pr. lect. univ. dr. Ioan Bizău
Experienţe pastorale – Duminica de la ora 21.00
În fiecare ediţie este invitat un preot care ne împărtăşeşte, din experienţa proprie, bucuriile dar şi greutăţile pastoraţiei.
Realizator: Pr. Liviu Vidican Manci
Tinerii în Biserică - luni, miercuri, vineri de la ora 23.00
Emisiune catehetică pentru tineri.
Realizator: Laurian Rus
Lumina din cuvinte – marţi, joi, sâmbătă şi duminică de la ora 23.00
Emisiune de lectură duhovnicească.
Realizator: Laurian Rus
Ghidul creştinului – luni, marţi, joi, sâmbătă de la ora 08.50
Sfaturi practice pentru viaţa creştinului ortodox.
Realizator: Pr. Dumitru Boca
PROGRAM LITURGIC
Transmisiuni în direct din Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca
Sfânta Liturghie - în fiecare Duminică şi în sărbători de la ora 10.00
- în fiecare miercuri şi vineri de la ora 08.00
Vecernia - luni, marţi şi joi de la ora 18.00
Vecernia şi Acatistul Mântuitorului - miercuri de la ora 18.00
Vecernia şi Acatistul Maicii Domnului - vineri de la ora 18.00
Privegherea (Vecernia cu Litie şi Utrenia) - sâmbăta şi în ajunul sărbătorilor de la ora 18.00
Vecernia şi Paraclisul Maicii Domnului - Duminica de la ora 18.00
Acatistul Mântuitorului - Duminică de la ora 08.30
***
Rugăciunile dimineţii – zilnic de la ora 06.00
Rugăciunile de seară – zilnic de la ora 22.40


